PUPPETS BLITZ
„Pentru mine, întâlnirea cu
teatrul de animaţie a însemnat o mare şansă: de a prezenta oamenilor o parte
din sufletul meu, aceea de copil. Cu fragilitate, cu naivitate şi cu forţă, în
acelaşi timp. Eu cred că acestea sunt unele dintre atributele teatrului de
calitate. Şi mă mai atrage foarte mult metafora în teatru. Iar eu cred că
teatrul de animaţie este, prin excelenţă, o metaforă”.
Mărturisirea îi aparţine
Oanei Leahu – nume sonor în teatrul de animaţie românesc, de a cărui scenă o
leagă peste 20 de ani de activitate, cu zeci de montări şi de premii obţinute. Iar
când nu este la scenă, Oana Leahu este la catedră, ca
profesor universitar doctor şi decan al Facultății de Arte în Limba Română la
Universitatea de Arte din Târgu Mureş. O instituţie unde a studiat regia de
teatru, fiind licenţiată în 1995, şi care azi se bucură de prestigiu la nivel
naţional şi datorită contribuţiei sale.
La „Puppets Occupy Street” a venit
pentru prima dată şi, Masquerade Edition fiind, atelierul adresat profesioniştilor pe care l-a coordonat
în perioada 26-31 august a avut ca temă „Masca –
valenţe estetice”. „Festivalul acesta este extraordinar, pentru
că relaţia pe care o deschide cu publicul este una foarte adevărată, foarte
directă. (…) Are o atmosferă foarte vie, pe care o imprimă şi oraşului. Mi se pare că în această săptămână de festival
Craiova este mai vie ca niciodată!”, a apreciat Oana Leahu. „Puppets Occupy Street” a fost şi cadrul unui
dialog cu regizorul, scenaristul şi profesorul Oana Leahu despre întâlnirea sa
cu teatrul de animaţie, despre oamenii care îl slujesc astăzi cu dăruire, ca şi
despre tinerii studenţi aflaţi în căutarea propriului loc pe această scenă.
Aveţi o dragoste declarată pentru
teatrul de animaţie! Aţi studiat regia, însă aţi montat mai puține spectacole
de teatru dramatic, fiind atrasă aproape în exclusivitate de cele
pentru copii. De ce?
Am
montat şi spectacole de teatru dramatic. Şi o altă pasiune mare a mea este să
montez spectacole-lectură – cred că e un gen foarte interesant şi foarte
atractiv şi pentru artiştii care se implică în astfel de proiecte, şi pentru
public. Dar, da, am montat multe spectacole de teatru de animaţie. Pentru că am
avut această şansă. Pentru mine, întâlnirea cu teatrul de animaţie a însemnat o
mare şansă: de a prezenta oamenilor o parte din sufletul meu, aceea de copil.
Cu fragilitate, cu naivitate şi cu forţă, în acelaşi timp. Eu cred că acestea
sunt unele dintre atributele teatrului de calitate. Şi mă mai atrage foarte
mult metafora în teatru. Iar eu cred că teatrul de animaţie este, prin
excelenţă, o metaforă.
Întâlnirea
care mi-a marcat existenţa a fost cu un text – „Micul prinţ”, al lui Antoine de
Saint-Exupery, primul spectacol pe care l-am realizat în teatrul de animaţie. A
fost întâlnirea cu o echipă – e vorba de actori ai Teatrului „Prichindel” din
Alba Iulia şi de directorul Ioana Bogăţan. Şi a fost întâlnirea cu un mare
scenograf – Eustaţiu Gregorian, care m-a învăţat pe mine, „domnişoara mânzu”
(pentru că aşa îmi spunea, „măi, mânzule!”), cam tot ce este important să ştii
atunci când colaborezi cu un scenograf din domeniul teatrului de animaţie şi ce
importanţă are lumea vizuală într-un spectacol de acest gen. Am montat „Micul
Prinţ” în teatrul de animaţie şi am rămas în teatrul de animaţie.
Câte
spectacole au urmat? Nu fac niciodată contabilitatea la spectacolele mele. Îmi
place foarte mult ca fiecare proiect să fie aici şi acum. Îmi place să descopăr
cu actorii cu care lucrez energiile şi lumile care ne înconjoară. Şi îmi place
să nu-mi repet spectacolele – chiar dacă am montat acelaşi titlu, fiecare
spectacol este altfel. Pentru că, în afară de scenografie, în spatele păpuşilor
se cunosc foarte bine mânuitorii şi fiecare îşi imprimă personalitatea şi
talentul şi sufletul în păpuşa căreia îi dă viaţă.
Din 1995 sunteţi profesor la
Universitatea de Arte din Târgu Mureș, unde ați
urcat toate treptele carierei universitate, iar din 2011 până în prezent sunteţi decan al
Facultății de Arte în Limba Română. Din 2002 până în 2010 aţi fost regizor
artistic al Teatrului de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia, iar din 2005 sunteţi regizor artistic la
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Ariel” din Târgu Mureş.
Aş zice că se împacă bine regia de teatru cu managementul
educațional… Aşa este?
Managementul educaţional ocupă
foarte mult timp. Dar managerul cred că îi dă uneori lecţii regizorului despre
cum să îşi organizeze activitatea la scenă şi producţia teatrală. Iar regizorul
cred că îi oferă managerului uneori din răbdarea pe care, indiferent în ce
situaţie e pus, trebuie să o aibă cu toţi colegii – studenţi, cadre didactice,
personal administrativ. Pentru că, dacă e ceva ce îmi doresc foarte mult să
păstrez, este această relaţie de parteneri într-un proces, fie că el este de
creaţie, fie că este de învăţământ vocaţional.
Atunci când sunt la scenă, când
lucrez pentru un proiect, mă simt în vacanţă, recunosc! Actorii se miră uneori
de ce eu am atâta răbdare. Şi le explic: pentru că este bucuria mea! Când intru
la scenă, totul rămâne deoparte. Şi asta înseamnă program – să fiu acolo, în
momentul în care fac o activitate, indiferent ce structură are ea şi chiar dacă
uneori e obositor.
Ce fel de generaţii de studenţi avem, în
ultimii ani, la Teatru, în special la Păpuşi-Marionete, în comparaţie cu cele
din anii 2000? Tot mai mulţi tineri intră azi în trupe de teatru independente
încă de pe băncile facultăţii sau imediat după ce au absolvit…
Cred că sunt
oameni foarte talentaţi, oameni care studiază. Dar uneori cred că sunt tineri
care vor să ardă etape. Şi asta nu e întotdeauna foarte bine. Experimentul
sigur că este la locul lui şi în teatrul de animaţie – practic, tot timpul
experimentăm –, dar el trebuie dublat şi de foarte mult studiu. Trebuie să
căutăm forme noi, dar e bine să nu cauţi ce au găsit alţii. E bine să cunoşti
ce au găsit alţii şi pe urmă să-ţi afli propriul drum.
Cât despre
trupele de teatru independente, consider că e un exerciţiu foarte bun, dar şi
un exerciţiu greu pe care tinerii şi-l asumă. Pentru că înseamnă nu numai
partea artistică, ci şi organizare, găsire de fonduri, scriere de proiecte – sunt
lucruri pe care le învaţă şi în facultate, cel puţin la Universitatea de Arte
din Târgu Mureş au şi proiecte de management de făcut, şi proiecte de strângere
de fonduri. Dar producţiile acestor companii, chiar dacă sunt mai mici decât
ale unui teatru subvenţionat, trebuie să nu lase, cum se zice, la calitate. Eu
cred că aceste companii teatrale sunt minunate, dar le doresc să îşi găsească
un limbaj, să-şi găsească un mesaj şi să fie foarte exigente cu propriile
produse artistice. Şi le-aş sugera tuturor coordonatorilor, managerilor de
acest tip de companii să meargă măcar o dată la Festivalul de la Avignon,
pentru că în Secţiunea „OFF” sunt foarte multe mici companii teatrale, care
însă creează nişte bijuterii de spectacole. Şi cred că ar fi bine ca aceşti
artişti să rămână în companiile teatrale pentru că aşa îşi construiesc viitorul
şi pentru că ei cred în asta, nu în aşteptarea unui loc într-un teatru
subvenţionat de stat.
Aţi avut contacte pe plan
internaţional cu teatrul de animaţie. Pe ce poziţie aţi situa teatrul de păpuşi
românesc în raport cu acesta?
Nu pot şi nici
nu doresc să fac un clasament. Pot să afirm că actorii români de teatru de
animaţie sunt foarte talentaţi. Pot să afirm că acceptă provocările –
indiferent ce provocare „aruncă” un regizor în faţa lor. Cred că ar trebui să
avem mai mulţi scenografi în teatrul de animaţie românesc. Ne lipsesc… Sunt
câţiva, poţi să îi numeri pe degetele de la o mână. E nevoie de infuzie de
tinereţe, în primul rând, în acest domeniu al scenografiei în teatrul de
animaţie. Dacă am avea asta, cu siguranţă am face un pas mai departe. Poate şi
în domeniul dramaturgiei… Din fericire, numeroşi regizori de teatru de
animaţie îşi fac propriile scenarii. Dar, dacă în Germania sau Franţa sau
S.U.A. există o dramaturgie pentru vârsta copilăriei sau adolescenţei, noi încă
mai avem de lucru şi aici.
Dar
Festivalul „Puppets Occupy Street” unde l-aţi plasa pe harta evenimentelor de
gen? Cum
îl apreciaţi?
Mă
leagă de Adriana Teodorescu o foarte frumoasă şi îndelungată prietenie, încă de
pe vremea în care ea nu era managrul Teatrului „Colibri” şi avea o asociaţie,
„GAG” se numea, cu care a organizat o tabără pentru studenţii de la Animaţie
din Iaşi, Târgu Mureş şi Bucureşti. Festivalul acesta este extraordinar, pentru
că relaţia pe care o deschide cu publicul este una foarte adevărată, foarte
directă. Faptul că scoate în stradă, lângă public, păpuşi, sisteme de animaţie
de toate felurile, artişti deosebiţi mi se pare interesant. Are o atmosferă foarte vie, pe care o imprimă şi oraşului. În această săptămână
de festival Craiova este mai vie ca niciodată! Să vezi bunici, părinţi şi copii
bucurându-se împreună de poveşti cred că înseamnă foarte mult pentru
personalitatea spectatorilor, pentru personalitatea artiştilor. E un flux de
energie şi de viaţă, de bucurie. Apoi, acest spaţiu de întâlnire care strânge artişti
din ţări diferite, cum s-a întâmplat în anii trecuţi, cred că este şi un foarte
bun mediu profesional şi un foarte bun prilej de a vedea unde te situezi.
Aţi coordonat, la ediţia din
acest an, împreună cu conf. univ. dr. Gavril Siriteanu, care vă este coleg la
Universitatea de Arte din Târgu Mureş, două ateliere dedicate profesioniştilor
din teatru, cu întâlniri pe parcursul a şase zile. Despre ce a fost vorba?
Atelierul
lui Gavril Siriteanu a fost unul de construcţie de păpuşi şi s-a desfăşurat în
expoziţia de păpuşi cu care am venit şi ca reprezentanţi ai Universităţii de
Arte din Târgu Mureş. Iar eu am coordonat atelierul intitulat „Masca – valenţe
estetice”, pe care l-am conceput ca pe o incursine în lumea măştii – masca
generică –, dar şi cu exerciţii de animare a măştilor, încercând să surprindem
fantasticul, grotescul, frumosul, sublimul – ce nasc în spectatori măştile.
Pentru mine masca este importantă atât ca instrument de studiu pentru actor,
pentru că îl învaţă foarte multe despre el însuşi, lucruri pe care uneori nici
nu ştie că le conţine, cât şi ca prezenţă scenică pentru spectator.
Mulţumesc pentru bucuria acestei
întâlniri şi sper ca Masquerade Edition 2020 să fie doar prima din multele ediţii ale
Festivalului „Puppets Occupy Street” care să vă aducă la Craiova!
