PUPPETS PLAY
Năzdrăvanul
Ivan Turbincă din povestea cu tâlc a lui Ion Creangă este eroul uneia dintre
poveştile care se spun, în această seară, în cadrul „Puppets Occupy Street”.
Penultima seară, căci Masquerade Edition 2020 se apropie de final. Un spectacol interactiv despre alegerile
pe care le facem în fiecare zi și puterea lor de a ne schimba viața, pe care
ni-l prezintă Tiki Riki Ta (Cluj-Napoca). Mai precis, actorii Ion Iurcu şi Ina
Chira. Puteţi vedea ultima dintre cele cinci reprezentaţii cu „Ivan Turbincă”
aduse în festival în această seară, începând cu ora 19.00, în Piaţa „William
Shakespeare”.
„Este a patra ediţie a festivalului la
care vin. Şi o fac cu mare plăcere de fiecare dată. Abia aştept să ajung aici!
Pentru că se creează o comunitate, se leagă prietenii multe. Şi e o atmosferă
de lucru foarte plăcută. Plec de-aici de fiecare dată foarte obosit, dar şi
foarte încărcat cu dorinţa de a face ceva, a merge în continuare, a construi”,
mărturiseşte actorul Ion Iurcu.
Ion Iurcu este,
de trei ani, actor al Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca. Înainte, a
lucrat la Teatrul de Marionete din Arad, iar apoi, din 2001 până în 2006, a
ales Cehia pentru a face teatru de păpuşi şi un masterat la Academia de Arte
Frumoase din Praga. A revenit în ţară, iar în 2007 – într-o perioadă în care în
România erau destul de puţine trupe de teatru independent – a înfiinţat Tiki
Riki Ta. „Numele acesta sună jucăuş. Nu înseamnă nimic şi, în acelaşi timp,
poate să însemne foarte multe. A fost o idee mai veche: voiam să fac trei
personaje care interacţionează – pe unul îl chema Tiki, pe altul Riki şi pe
celălalt Ta. Dar nu s-a mai materializat proiectul respectiv. A rămas însă
numele trupei”, povesteşte Ion Iurcu.
Spectacolul
„Ivan Turbincă” a fost realizat astfel încât să fie plăcut şi de înţeles atât
pentru micii, cât pentru marii spectatori. „E interactiv şi cât se poate pe
înţelesul tuturor, povestea având o temă pretenţioasă, totuşi – e vorba de
viaţă, moarte, bine, rău, alegeri pe care le facem”, spune actorul clujean.
Unul dintre
scopurile Tiki Riki Ta este promovarea lecturii, a plăcerii de a citi în rândul
copiilor. Cu ceva timp în urmă, cărţile de poveşti şi teatrul de păpuşi erau
nelipsite din viaţa lor. Din păcate, tot mai mult în ultimii ani sunt înlocuite
de jocuri pe calculator, televizor şi tehnologia touchscreen, consideră Ion
Iurcu. „Acum, cu toată tehnologia, copiii îşi pierd timpul. Dar asta vine cumva
şi din educaţie. Pentru că, dacă de mici văd în jurul lor că lumea este
interesată de lectură – părinţi, fraţi, prieteni –, li se trezeşte şi lor
interesul. Dar, din păcate, în ziua de azi mulţi părinţi nu mai deschid nici ei
o carte, după ce vin de la serviciu se aşează în faţa televizorului”. Soluţia: „Să
insistăm! Să facem spectacole care să le deschidă apetitul pentru lectură. Şi
să fim exemplu pentru ei!”, mai spune acesta.
„Ivan Turbincă”
s-a bucurat de mare succes la Craiova, cu toate regulile pe care actorii a
trebuit să le respecte în interacţiunea cu publicul. „Toată lumea era curioasă,
anul acesta, ce se va întâmpla cu festivalul. Şi, totuşi, se poate juca.
Publicul este dornic să vină la spectacole. E un pic mai complicat pentru
noi… păpuşarii sunt obişnuiţi să se joace cu copiii. Acum a trebuit să ne
înţelegem din priviri”, adaugă Ion Iurcu. Lumi noi pot descoperi cei mici,
chiar şi în aceste condiţii, la spectacolele Tiki Riki Ta. Sau pot deschide o
carte, acasă, împreună cu părinţii. Poate chiar „Ivan Turbincă”…
Când şi unde vă întâlniţi cu
Tiki Riki Ta:
„Ivan Turbincă”
25 august, ora
20:00 – Piața „William Shakespeare”
26 august, ora
18:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă
29 august, ora
19:00 – Piața „Mihai Viteazu”
30 august, ora
19:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă
31 august, ora
19:00 – Piața „William Shakespeare”