Încă două zile de distracţie cu „Magic Puppet” (Cluj-Napoca)!

PUPPETS PLAY

Fac „Hocus Pocus” cu iepuraşul Bubu –
care, surpriză, la rândul lui este magician! –, îi învaţă pe copii cum să
devină mini-oameni de ştiinţă şi pun în practică cele mai trăsnite experimente.
Fac şi ventrilocie (ştiţi voi… arta de a vorbi fără să îţi mişti buzele), fac
şi baloane uriaşe de săpun! Înţelegeţi acum de ce se numesc „Magic Puppet”?

La „Puppets Occupy Street” au venit
pentru prima dată şi pe loc au fost îndrăgiţi de copii. Şi nu numai!
Mie se
pare că acest festival e făcut, cumva, special pentru noi! Îmbină partea de
performance-uri stradale, spectacole cu păpuşi, mânuire, ateliere. Se pliază pe
ceea ce facem şi noi!
, spune actorul Florin Suciu, membru al Asociaţiei „Magic
Puppet” alături de Silviu Ruşti şi Oana Nemeş. O echipă ingenioasă, pentru care
educaţia este importantă şi care şi-a propus, prin urmare –  şi a reuşit! – să îmbine în spectacole
distracţia cu învăţatul.

„Magic Puppet” vă mai dă întâlnire şi
azi, în Piaţa „Mihai Viteazu”, la spectacolele „Mini-omul de ştiinţă” (ora
18.00) şi „Viaţa secretă a celor mai neaşteptate obiecte” (ora 20.00). Mâine,
de la ora 11.00, puteţi participa la atelierul de baloane de săpun din Parcul
„Nicolae Romanescu”, iar seara, de la ora 20.00, în centrul oraşului, la
happening-ul „Magic Forest”.


„Ne dorim ca
spectacolele să fie o experienţă pentru copii, ei să participe direct şi să
înveţe. Şi ne place foarte mult să improvizăm”, afirmă Florin Suciu, cel care,
în urmă cu 7 ani, punea bazele „Magic Puppet” împreună cu Silviu Ruşti. Amândoi au absolvit aceeaşi Facultate de Teatru şi Film a
Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca – unul în 2011, celălalt un an mai
devreme, apoi au lucrat o vreme la Teatrul de Păpuşi „Puck”. Însă şi-au
dorit să dea viaţă personajelor create de ei şi în alt spaţiu decât al unei
instituţii teatrale.

„Am pornit de la
ideea de a face un alt fel de teatru – să îmbinăm magie, experiment, teatru de
păpuşi – şi toate spectacolele să fie sută la sută interactive. Ne place foarte
mult ca spectatorii să aibă senzaţia că participă direct la evoluţia
spectacolului. Am început prin performance-uri stradale şi am realizat mai
multe instalaţii şi costume pentru festivaluri mari, cum ar fi Untold, Neversea,
Awake. Datorită lor am început, de fapt, să facem performance-uri stradale,
pentru că ei ne-au solicitat mai întâi”, povesteşte Florin Suciu, care este
actor păpuşar, iluzionist şi ventriloc.

Pasionat de magie
– arta uimirii, cum îi place să-i spună –, caută mereu modalităţi prin care să surprindă
publicul, aşa că a decis să o îmbine… cu ştiinţa! Rezultatul: uau! Într-adevăr,
o experienţă pentru copii, în care educaţia şi distracţia stau
împreună pe aceeaşi scenă! Dar… Florin Suciu a studiat teatru şi e actor,
veţi spune, ce treabă are cu ştiinţa şi experimenele ştiinţifice? Sigur că l-am
întrebat! „Eu am absolvit Liceul de Matematică-Informatică, am fost olimpic la
Informatică. Deci, mai mult de partea asta am fost atras şi aici eram mai bun.
Doar că mereu mi-a plăcut şi actoria. Deja din clasa a X-a ştiam că vreau să
devin actor! Nu am renunţat nici la Fizică, Matematică şi Informatică, pentru
că îmi plăceau, dar nu voiam ca viaţa mea să fie în faţa unui calculator, nu puteam
să concep asta. Aşa că ceea ce am învăţat şi am continuat să învăţ şi după absolvirea
liceului am introdus în teatru, pentru că aşa apar lucrurile inedite…”,
explică actorul.

În cadrul
Festivalului „Puppets Occupy Street” v-aţi putut întâlni zilnic cu actorii
„Magic Puppet”. Nu mai puţin de 12 reprezentaţii cu 4 spectacole dau pentru
public. Iar dimineţile, începând cu ora 11.00, îi aşteaptă pe copii şi la 4
ateliere de creaţie. Surpriza Masquerade Edition 2020 este happening-ul „Magic Forest”, pe care îl veţi putea vedea mâine, 1 septembrie,
începând cu ora 20.00, în Piaţa „Mihai Viteazu”. „Am vrut să facem pădurea să
devină vie, aşa că am realizat costume pe picioroange care să semene cu copaci
umblători. Avem şi o tricicletă care scoate extrem de multe baloane de săpun –
are în interior 5 maşini şi fiecare face cam 100 de baloane pe minut! Am ceva
emoţii, pentru că vor aduna aproape o mulţime de copii…”, a dezvăluit Florin
Suciu.

Acum ne-am dat
seama cum stau lucrurile… Adevărata magie pe care o fac actorii clujeni de la
Asociaţia „Magic Puppet” este să îi adune, să îi unească pe oameni! La fel ca
„Puppets Occupy Street”. Probabil (şi) de aceea afirmă că acest festival e
făcut, cumva, special pentru ei!

 

Când şi unde vă întâlniţi cu Asociaţia „Magic Puppet”:

 

„Hocus Pocus”

26 august, ora 21:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă

30 august, ora 18:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă

Un magician, o baghetǎ magicǎ și un joben. Tot ce
lipsește este un iepuraș. Dar ce se întâmplǎ atunci când și iepurașul este la
rândul lui magician? În spectacolul „Hocus Pocus” vǎ invitǎm sǎ-l cunoașteți pe
iepurașul Bubu și sǎ vedeți prin ce peripeții va trece magicianul nostru pentru
a-l putea scoate pe Bubu din pǎlǎrie.

 

„Strada baloanelor de săpun nr. 10”

26 august, ora 19:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă

30 august, ora 20:00 – Teatrul „Colibri”, esplanadă

Într-o lume agitată, gălăgioasă
și mereu pe fugă, iau naștere cele mai fragile, cele mai jucăușeși cele mai
misterioase baloane de săpun. Pe o stradă. Ca oricare alta, între blocuri, la
numărul 10. Puf! Și iar Pufff! Apar și dispar cât ai clipi. Ce rămâne în urma
lor? Sau mai bine spus, CINE rămâne în urma lor? Cum îl cheamă? Pfff, da’ nu vă
spun aici, ci doar în spectacolul „Strada Baloanelor de săpun nr.10
.

 

„Mini-omul de știință”

27 august, ora 20:00 – Piața „Mihai Viteazu”

28 august, ora 19:00 – Piața „William Shakespeare”

29 august, ora 18:00 – Parcul „Nicolae Romanescu”

31 august, ora 18:00 – Piața „Mihai Viteazu”

Ştiința e adevǎrata magie care poate
crea lucruri spectaculoase. De aceea, vǎ invitǎm sǎ descoperiți secretele
științei alǎturi de noi, pentru a vǎ arǎta cât de uimitoare poate fi aceasta.
Însǎ, pentru ca toate lucrurile sǎ funcționeze, e nevoie de multǎ energie
științificǎ și sǎ învǎțǎm împreunǎ care sunt regulile pentru a deveni un mini-om
de știintǎ.

 

„Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte”

27 august, ora 18:00 – Piața „Mihai Viteazu”

28 august, ora 21:00 – Piața „William Shakespeare”

29 august, ora 20:00 – Parcul „Nicolae Romanescu”

31 august, ora 20:00 – Piața „Mihai Viteazu”

V-ați întrebat
vreodată unde ne dispar lucrurile atunci când se pierd? Cum ar fi dacă ele ar
pleca pe o insulă magică? Și cum ar fi dacă, într-o zi, am ateriza și noi
acolo? „Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte” spune povestea a doi
copii care învață ce înseamnă prietenia adevărată și cum, prin intermediul ei,
imposibilul devine posibil.

 

Atelier de confecționat
jucării din materiale reciclabile.
Copiii își folosesc imaginația și
creativitatea pentru a da o nouă viață materialelor reciclabile,
transformându-le în jucării.

25, 26 august, începând cu ora 11:00, Parcul „Nicolae Romanescu”

 

Atelier de experimente
științifice.
Copiii află cum să scrie cu cerneală invizibilă, cum să
care apa cu sfoara sau cum să introducă un ac într-un balon fără ca acesta să
se spargă.

27, 28 august, începând cu ora 11:00, Parcul „Nicolae Romanescu”

 

Atelier de colaj. Copiii
se folosesc de lipici, foarfece și multă imaginație pentru a transforma reviste
și pliante vechi în opere de artă.

29, 30 august, începând cu ora 11:00, Parcul „Nicolae Romanescu”

 

Atelier de Baloane de săpun. Copiii
învaţă să facă baloane uriașe folosindu-se doar de apă și săpun.

31 august, 1 septembrie, începând cu ora
11:00, Parcul „Nicolae Romanescu”

 ***

„Magic Forest” – happening, picioroange

1 septembrie, ora 20:00 – Piața „Mihai Viteazu”

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.